Creaţia lumii in miturile akkadiene

Religiile mesopotamiene se referă la practicile de cult exercitate de popoarele sumeriene si akkadiene care locuiau in Mesopotamia, zonă ce coincide cu vecinătăţile Irakului de astăzi. Miturile creaţiei luau diverse forme în funcţie de fiecare popor. De asemenea religia mesopotamiană este un domeniu deosebit de amplu având în vedere cele cel puţin 2100 de divinităţi adorate. Aceste credinţe au început să dispară odată cu introducerea creştinismului în secolul I Î.H.

Unii istorici consoderă religia mesopotamiană ca fiind cel mai vechi sistem de credinţe. Deşi incepe să dispară acum 1600, 1700 de ani, sistemul de crdinţe Mesopotamian îşi păstrează influenţa având în vedere că anumite episoade ca Mitul Creaţiei, Grădina Raiului, Marele Potop sau Turnul Babel se regăsesc şi în creştinism.

Divinităţi

Câteva divinităţi importante pentru mitul creaţiei sunt Apsu şi Tiamat, cuplul primordial. Apsu reprezintă apele dulci iar Tiamat apele sărate. Din contopirea lor vor rezulta alţi zei. Nu se ştie prea mult despre a doua pereche, Lakhmu şi Lakhamu. În unele surse aceştia au fost sacrificaţi în procesul de creaţie al omului. Al treilea cuplu de zei erau Anşar şi Kişar respectiv elementele superioare şi elementele inferioare.

Marduk este cel care în final devine divinitatea supremă, dar oferit de celelalte divinităţi în schimbul actului eroic de a învinge hoardele demonice ale lui Tiamat.

Zeul cerului este Anu care îl naşte pe Ea. Ea este acela care îl va ucide pe Apsu.

Să continuăm totuşi cu mitul creaţiei în sine, prezent în poemul cosmogonic Enuma Eliş. Astfel vom vedea ce rol are fiecare zeu în actul creaţiei.

Creaţia lumii

La început a fost Anu care mai târziu îl naşte pe Ea. Haosul cauzat de zeii cei tineri îl înfurie pe Apsu a cărui odihnă e tulburată. Acesta se plange soţiei lui, Tiamat, dorind distrugerea celor tineri. Tiamat se opune nedorind a distruge propria creaţie. Cand ceilalţi zei află de decizia lui Apsu, care nu se lasă convins de Tiamat, aceştia se neliniştesc. Ea, zeul, prin magia lui, îl cufundă pe Apsu într-un somn adânc,îi răpeşte forţa, îl înlănţuie şi apoi îl ucide. Astfel Ea devine zeul apelor. În opoziţia lui Apsu este vizibilă tendinţa liniştii primordiale de a se opune procesului dezordonat al creaţiei.

Din soţia lui Ea, Damkina, se va naşte Marduk. În acest timp Anu stărneşte cele patru vânturi şi valuri furioase pentru a o tulbura pe Tiamat. Deşi lipsită de reacţie la moartea soţului său, Tiamat, stimulată şi de ceilalţi zei, acţionează. Ea dă naştere hoardelor demonice, monştrilor, şerpilor, marelui leu şi îl ridică pe Kingu. Ea îi dăruieşte acestuia tăbliţa destinelor, conferindu-i astfel puterea supremă.

Zeii cei tineri nu au curajul de a o înfrunta pe Tiamat, Anu şi Ea dând înapoi de la această confruntare. Doar Marduk are curajul de a o înfrunta pe Tiamat. Acesta doreşte în schimbul victoriei să devină zeul suprem. Odată ce zeii acceptă, soarta războiului dintre cele două armate este decis de duelul dintre Marduk şi Tiamat. Tiamat încearcă să-l devoreze pe Marduk dar zeul, odată ce aceasta deschide gura, abate în trupul ei vanturi puternice. Tiamat se umflă, conferind ocazia lui Marduk de a o străpunge cu săgeata care o spintecă. Astfel Tiamat moare şi Marduk îi invinge de asemenea armatele de demoni.

Marduk o taie în două pe Tiamat, cele două bucăţi devenind cerul şi pământul. Din ochii lui Tiamat curg Tigrul şi Eufratul iar din coada ei, Marduk dă naştere legaturii dintre cer şi pământ.

Zeul învingător decide apoi concepţia omului. Zeii decid sacrificarea lui Kingu în acest scop. Din sângele lui se naşte omenirea.

Originea diferită a omului în cosmogonia akkadiană

Este de remarcat imaginea pesimistă asupra creaţiei. Cerul şi pământul sunt create după uciderea lui Tiamat, din cadavrul acesteia. Tiamat devine demonica, adduce pe lume monştri şi şerpi precum si armata de demoni. Kingu este de asemenea unul dintre ei, şi din el se naşte umanitatea. Aparent la baza lumii şi a omului stă condiţia demonică. Răul este văzut ca parte intrinsecă a fiinţei umane aflată adânc înrădăcinată în propria origine.

Se remarcă o imensă deosebire în raport cu mitul creaţiei din creştinism unde omul este creaţia lui Dumnezeu, creaţie desăvârşită după chipul şi asemănarea acestuia. La începuturi, omul este pur, urmând apoi a fi pervertit prin înşelătoria şarpelui şi înrobit de dorinţa lui de a se asemăna divinităţii. În mitologia akkadiană omul deţine esenţa răului încă de la originile sale.

Surse:

Istoria Credinţelor şi Ideilor Religioase, Vol 1., Mircea Eliade;

Internet - pentru informaţii generale.

Recomandări:

Istoria Credinţelor şi Ideilor Religioase, Vol 1., Mircea Eliade;

Cosmologie şi alchimie babiloniană, Mircea Eliade.

Online: http://en.wikipedia.org/wiki/Akkadian_mythology

Credinţă şi război în societatea vikingă

Aşa cum ne este cunoscut sau mai puţin cunoscut, vikingii au reputaţia unor invadatori nemiloşi, razboinici neânfricaţi, cuceritori dar şi jefuitori care nu se dădeau în lături nici de la atacarea şi jefuirea diverselor aşezări sau chiar mânăstiri care se aflau în calea raidurilor lor. În spatele imaginii de speriat a barbarului infiorator la infăţişare se afla totuşi o societate cu mult mai complexă, societate care avea adânc înrădăcinată ideea de război şi moarte glorioasă pe campul de bătălie.

Vom vedea în continuare legăturile dintre aspectul războinic şi credinţele acestui popor şi de asemenea influenţa acestora din urmă asupra mentalitaţii şi acţiunilor adepţilor lor.

Scurtă descriere a panteonului în relaţie cu ideea de război

Panteonul vikingilor este dominat de figuri războinice, de la zeul suprem şi pana la divinităţile minore. Odin pe numele lui, acesta era asociat cu ideea de război dar in egală măsură şi cu înţelepciunea şi darul magiei şi vrăjitoriei. Nu de poţine ori, Odin este descris ca intervenind în soarta bătăliilor purtate de poporul care îl adora. Odin este reprezentat ca ţinănd alături de el o suliţă cu care se spune că „participa activ” la anumite dispute armate. Zeul călăreşte ca orice războinic pe un cal, totuşi un cal care are opt picioare, capabil să-l poarte pe Odin pe distanţe mari în cel mai scurt timp.

Alături de Odin apare Thor, văzut ca protector al oamenilor dar şi ca luptător neînfricat şi apărător al Asgardului, citadela cerească a zeilor nordici. Acesta este prezentat ca luptând în multiple rânduri cu uriaşii ce porneau la batalie împotriva Asgardului. Arma sa este ciocanul de luptă Mjolnir, armă de asemenea inzestrată cu puteri magce ca şi suliţa zeului suprem.

Valkiriile apar ca divinităţi auxiliare. Apropiate lui Odin, acestea erau fecioare războinice care aveau ca misiune conducerea spiritelor războinicilor căzuţi pe câmpul de bătălie, la Odin, in citadela cerească, Valhalla. Imaginea lor este strâns legată de aparenţa războinică şi de câmpurile de confruntare.

Cei căzuţi în mod glorios în bătălie şi care ajungeau în Valhalla se numeau Enherjar. Aceştia nu sunt divinităţi dar merită menţionaţi ca locuitori permanenţi ai Valhallei. Ei aveau datoria să se antreneze în luptă până la venirea bătăliei finale, Ragnarok, care marca sfărşitul lumii cunoscute şi al zeilor, dar şi renaşterea ei.

Idealul de moarte glorioasă

Idealul morţii glorioase este un aspect foarte important în mentalitatea şi credinţa popoarelor nordice şi a reprezentanţilor lor, vikingii. Fiecare războinic considera că doar prin moarte glorioasă în bătălie va ajunge in Valhalla alături de zei. E uşor de înţeles de ce hoardele de năvălitori şi armatele vikinge erau trupe de temut pe câmpul de bătălie. Un aspect mai puţin fericit este că vikingii nu ezitau deloc a se lupta între ei atunci când duceau lipsă de expediţii de jaf sau invazii. Nu conta prea mult cu cine te luptai atata timp cât bătălia respectivă exista, alături de şansa de a muri glorios.

Incercările de a explica frenezia vikingilor pe câmpul de luptă, frenezie care le-a atribuit imaginea legendară de invincibili, au eşuat în mare parte. Unele presupuneri luau în considerare consumul diverselor substanţe halucinogene care stimulau rezistenţa sau furia combatanţilor, negasindu-se însă dovezi în acest sens.

Singura explicaţie rămâne că puternica credinţă într-o lume de apoi, fericită şi plină de glorie, cel puţin din punctul de vedere al unui războinic, stimula îndeajuns trupele de combatanţi care au reuşit să terorizeze mările şi nu numai de-a lungul unei perioade îndelungate.

Stimularea spirituală a razboinicilor

După cum am precizat mai sus, idealul de transcendere în moarte era strâns legat de moartea glorioasă. Până şi moartea de batrâneţe era vazută indoielnic şi mai mult ca un chin inutil decât ca o faptă de curaj. În acest context, odată familiarizaţi cu credinţele respective, vikingii le urmau, dându-le o importanţă majoră. Este usor de explicat cum celelalte popoare, ducând lipsă de o astfel de imagine asupra conflictelor, dădeau instinctiv înapoi in faţa unor razboinici aparent inumani şi mai degrabă proaspăt ieşiţi dintr-un coşmar decât produse ale realităţii.

Ezitarea şi efectul psihologic asupra inamicului era devastator de multe ori, vkingii nereusind întotdeauna să-şi satisfacă complet elanul războinic intr-o bătălie.

Încheiere

Acestea fiind spuse, este uşor de presupus de ce vikingii erau nişte adversari redutabili în orice conflict. Articolul de faţă este doar o prezentare pe scurtă a ideii de sistem de credinţe nordic cu puternic accent războinic. Există o multitudine de surse care tratează subiectul mult mai pe larg şi mai detaliat. Vă invit să le consultaţi pentru mai multe detalii.

Început

Postarea de început nu va fi o inmensă descriere a ceea ce vom găsi pe blog sau vreun plan mareţ de cucerire a lumii blogurilor. De fapt va fi o introducere foarte scurtă. Pe acest blog voi incerca să scriu cateva articole pertinente despre unul din domeniile care mă pasionează şi anume acela al ideilor şi credinţelor religioase aparţinând acestei lumi atât de diverse.

 Titlul blogului este inspirat din lucrearea mea de suflet în domeniu, "Istoria Ideilor şi Credinţelor Religioase" de Mircea Eliade. De aceea am ales ca şi titlul sa fie pus între ghilimele. 

Sper că veţi savura această pagină.

 Happy reading!