Credinţă şi război în societatea vikingă

Aşa cum ne este cunoscut sau mai puţin cunoscut, vikingii au reputaţia unor invadatori nemiloşi, razboinici neânfricaţi, cuceritori dar şi jefuitori care nu se dădeau în lături nici de la atacarea şi jefuirea diverselor aşezări sau chiar mânăstiri care se aflau în calea raidurilor lor. În spatele imaginii de speriat a barbarului infiorator la infăţişare se afla totuşi o societate cu mult mai complexă, societate care avea adânc înrădăcinată ideea de război şi moarte glorioasă pe campul de bătălie.

Vom vedea în continuare legăturile dintre aspectul războinic şi credinţele acestui popor şi de asemenea influenţa acestora din urmă asupra mentalitaţii şi acţiunilor adepţilor lor.

Scurtă descriere a panteonului în relaţie cu ideea de război

Panteonul vikingilor este dominat de figuri războinice, de la zeul suprem şi pana la divinităţile minore. Odin pe numele lui, acesta era asociat cu ideea de război dar in egală măsură şi cu înţelepciunea şi darul magiei şi vrăjitoriei. Nu de poţine ori, Odin este descris ca intervenind în soarta bătăliilor purtate de poporul care îl adora. Odin este reprezentat ca ţinănd alături de el o suliţă cu care se spune că „participa activ” la anumite dispute armate. Zeul călăreşte ca orice războinic pe un cal, totuşi un cal care are opt picioare, capabil să-l poarte pe Odin pe distanţe mari în cel mai scurt timp.

Alături de Odin apare Thor, văzut ca protector al oamenilor dar şi ca luptător neînfricat şi apărător al Asgardului, citadela cerească a zeilor nordici. Acesta este prezentat ca luptând în multiple rânduri cu uriaşii ce porneau la batalie împotriva Asgardului. Arma sa este ciocanul de luptă Mjolnir, armă de asemenea inzestrată cu puteri magce ca şi suliţa zeului suprem.

Valkiriile apar ca divinităţi auxiliare. Apropiate lui Odin, acestea erau fecioare războinice care aveau ca misiune conducerea spiritelor războinicilor căzuţi pe câmpul de bătălie, la Odin, in citadela cerească, Valhalla. Imaginea lor este strâns legată de aparenţa războinică şi de câmpurile de confruntare.

Cei căzuţi în mod glorios în bătălie şi care ajungeau în Valhalla se numeau Enherjar. Aceştia nu sunt divinităţi dar merită menţionaţi ca locuitori permanenţi ai Valhallei. Ei aveau datoria să se antreneze în luptă până la venirea bătăliei finale, Ragnarok, care marca sfărşitul lumii cunoscute şi al zeilor, dar şi renaşterea ei.

Idealul de moarte glorioasă

Idealul morţii glorioase este un aspect foarte important în mentalitatea şi credinţa popoarelor nordice şi a reprezentanţilor lor, vikingii. Fiecare războinic considera că doar prin moarte glorioasă în bătălie va ajunge in Valhalla alături de zei. E uşor de înţeles de ce hoardele de năvălitori şi armatele vikinge erau trupe de temut pe câmpul de bătălie. Un aspect mai puţin fericit este că vikingii nu ezitau deloc a se lupta între ei atunci când duceau lipsă de expediţii de jaf sau invazii. Nu conta prea mult cu cine te luptai atata timp cât bătălia respectivă exista, alături de şansa de a muri glorios.

Incercările de a explica frenezia vikingilor pe câmpul de luptă, frenezie care le-a atribuit imaginea legendară de invincibili, au eşuat în mare parte. Unele presupuneri luau în considerare consumul diverselor substanţe halucinogene care stimulau rezistenţa sau furia combatanţilor, negasindu-se însă dovezi în acest sens.

Singura explicaţie rămâne că puternica credinţă într-o lume de apoi, fericită şi plină de glorie, cel puţin din punctul de vedere al unui războinic, stimula îndeajuns trupele de combatanţi care au reuşit să terorizeze mările şi nu numai de-a lungul unei perioade îndelungate.

Stimularea spirituală a razboinicilor

După cum am precizat mai sus, idealul de transcendere în moarte era strâns legat de moartea glorioasă. Până şi moartea de batrâneţe era vazută indoielnic şi mai mult ca un chin inutil decât ca o faptă de curaj. În acest context, odată familiarizaţi cu credinţele respective, vikingii le urmau, dându-le o importanţă majoră. Este usor de explicat cum celelalte popoare, ducând lipsă de o astfel de imagine asupra conflictelor, dădeau instinctiv înapoi in faţa unor razboinici aparent inumani şi mai degrabă proaspăt ieşiţi dintr-un coşmar decât produse ale realităţii.

Ezitarea şi efectul psihologic asupra inamicului era devastator de multe ori, vkingii nereusind întotdeauna să-şi satisfacă complet elanul războinic intr-o bătălie.

Încheiere

Acestea fiind spuse, este uşor de presupus de ce vikingii erau nişte adversari redutabili în orice conflict. Articolul de faţă este doar o prezentare pe scurtă a ideii de sistem de credinţe nordic cu puternic accent războinic. Există o multitudine de surse care tratează subiectul mult mai pe larg şi mai detaliat. Vă invit să le consultaţi pentru mai multe detalii.